Category Archives: Silabisind

Sunt

Viața-mi e o derivată infinită a vieții. Sunt marioneta păpușarului ce sunt. Zmeul de prea sus, zbuciumat în bătaia vântului, strunit doar de capriciul mâinilor mele. Preșul sub care mă ascund.
Îmi privesc într-un caleidoscop silueta batjocorita de demoni multiplicați pe fundal, mereu altfel, întotdeauna aceiași. În căutarea neînțeleasă a Formei, râd de grotescul echilibrului, râd de mogâldeața care se dă de-a berbeleacul la propria-mi rotire a cilindrului.

Sunt.

Anunțuri

Bestiar

Trupul mi-e locul de batjocură al
iubirilor otrăvite…

…Avortatele
     îmi îmbălsămează putrid pielea.
…Secretele
     își deschid căte un ochi la subsuoara-mi stângă.
…Neterminatele
     îmi hrănesc negii, excrescențe îngâmfate.
…Visatele
     își sădesc aripile de fluture pe spatele-mi.

Un singur cămin mi se deschide.
Circul ciudaților
În care suntem atăția
Spectatori
Și exponate


Autoportret

Elul meu
Gonește bezmetic,
Suflet evadat,
Chiuind peste dealuri
Colorate,
Cântătoare.

Eul meu,
Firimitură a elului risipit,
Contemplă în suspensie
Viitorul gol,
Cu picioarele zbârcinde
În zoaiele
Tuului tău.


Tandem

Trebuie că viața asta a mea
E foarte mândră de mine.

Vai,
Ce mă mai poartă ea, țanțoșă,
Pe la tot felul de adunări
Ale organizației ăsteia a lor,
A Vieților.
Și spune chiar și cui nu vrea să asculte:
Ia uite cum a crescut al meu,
Lumina mea!
Soarele meu!

Ea
Prinsă în acest vârtej
Narcisist,
Eu
Atârnând incert,
Un moț flasc de curcan,
Inutil.

Uneori
Reușesc să mă ridic
În mâini,
S-o încalec, dar
Doar pentru a aluneca
Pe partea cealaltă
Cu pantalonii în vine
Expus batjocurii
Noastre.


Dezalcătuire

Astăzi sufletul
M-a părăsit.
Din nou.
Și-a luat zborul,
Lăsându-mă în urmă,
Păpușă gonflabilă dezumflată,
Scofâlcită,
Umblând aiurea
Printre voi,
Străini grăbiți.

Oare ele,
Sufletele,
Sunt mai fericite acolo,
În libertate?


Cimitirul de zâmbete

– Nu te iubesc. Vreau să pleci. Acum.

Am spus-o cu voce tare, susținându-i privirea, nu doar în gând, ca până atunci. După o fracțiune infinitezimală de secundă de liniște aud un trosnet îngrozitor.  Ochii i se întunecă, gura i se arcuiește în jos de parcă greutăți îi sunt agățate de colțurile ei. Castelul de cărți de joc desenat de liniile feței începe a se dezechilibra și se surpă într-un hohot neomenesc ce erupe din adâncuri. Lacrimile au izbucnit instantaneu și le aud cum îi inundă gura, căscată într-un plânset al unei dureri insuportabile. Simt eu însumi gustul lor sărat în gât. S-a prăbușit la pământ, tremurând. Nu m-am putut apleca să o ridic, nu am putut întinde mâna să o mângâi. Obsesia că nu o iubesc îmi sufoca orice intenție de a mă apropia de ea. M-am sprijinit de perete și am alunecat în jos, lângă ea, cu privirea cenușie, pierdută în gol, suspendat încă în acel hiat de liniște declanșat de vorbele mele. A trecut jumătate de minut, a trecut jumătate de oră, nu știu, până când încep să aud ca prin ceață cum, extenuată, repeta cu glas stins, doar pentru ea: De ce? De ce nu e suficientă iubirea mea? De ce…?

Am ridicat-o cu greu. Spiritul ei refuza și îi atârna pietre de moară de corp. Ne-am întins pe pat, și-a pus capul pe pieptul meu, mâna pe inima mea. Mă simțeam greu, mâinile mi-erau inerte, atârnând moi pe cearșaf, departe. A adormit repede. O simțeam din când în când cum tresărea în somn și gemea încet. Gol de orice trăire conștientă, fixam un punct în tavan. Îmi revenea în minte acea surpare, o revedeam de nenumărate ori, și de fiecare dată acea firimitură de secundă de liniște îmi bubuia în urechi.

Atunci am înțeles. Știa de mult! Știa că așa o să se întâmple. Știa că merge pe pojghiță de gheață care se poate rupe în orice moment. De-aia nu a existat nicio surpriză în ochii ei, nicio fărâmă de neîncredere, vreun semn de întrebare cum că n-ar fi auzit bine. Pur și simplu s-a lăsat înghițită de adâncul lacului ce s-a căscat dedesubt, fără nicio încercare de a ieși la suprafață. Trecutul nostru comun mă absoarbe din prezentul meu ce-mi huruie în creier, și-mi proiectează cu forța întregul film, pe un ecran imaginar, în fața ochilor: Din cauza asta nu mai zâmbea când era cu mine, din cauza asta se agăța de mine în somn. Mai avea doar o speranță firavă și, atât timp cât aceasta mai licărea, a construit din liniile feței acel eșafodaj fragil ce, iată, s-a năruit la prima zdruncinătură.

Adorm și eu, într-un final, revăzând la nesfârșit prăbușirea. O visez pe ea plângând, bătându-mă moale cu pumnii în piept și pe mine acceptând totul fără nicio reacție. Dimineață, patul era gol lângă mine. Plecase.

Au trecut anii. Sunt încă impregnat de acea senzație. Câteodată, timpanele îmi pocnesc și, după o clipă de liniște perfectă, văd din nou fața ei năruindu-se într-un vacarm surd. În acea cădere, ochii mei își pierd sensul, privirea mi se oprește pe acel punct unde nu există nimic. Și plutesc în nimic.

Aseară, după mult timp, am văzut-o într-un club, la un concert. O privesc din mulțime, de departe. Zâmbetul îi e ușor, susținut de el însuși, înflorind firesc liniile feței ei tinere. E lângă un băiat. El îi spune ceva râzând, ea ridică mâna și îl mângâie pe cap, jumătate în glumă, jumătate protector. Zâmbește.

Un trosnet îngrozitor mi-a bubuit în urechi. Îmi simt mușchii feței schimonosindu-se într-un plânset căruia nu îi pot rezista. Un bocet pentru zâmbetul ei ucis acum ani de zile, îngropat în mine.


Șoapte

Mi-am îngânat viața
Atâta timp.
Azi
Vreau să te iau de guler
Și s-o urlu.
Să ți-o scuip în față.
Să te scârbesc cu
Respirația mea
Puturoasă.

Dar eu?
Doar o șoptesc,
Pierdut
Printre pasaje disparate
Atât de grijuliu alese.


Dincolo

Semaforul s-a pus pe galben și l-am înjurat mărunt din buze. Niciodată nu-l prind pe verde pe nenorocitul ăsta. De-asta și evit intersecția asta, îmi spun. Mă așez bombănind la coadă și îmi sprijin capul în mâna stângă, ascultând radioul, cu privirea în gol. Atunci o văd. Fuge pe trecerea de pietoni și o ia printre mașini, grăbindu-se către una dintre cele care așteaptă cu mine. M-am surprins că mă distrează fuga aia dezordonată. Trece de prima mașină, trece de a doua, trece de mine, și deodată aud portiera din spatele meu deschizându-se cu un pocnet și radioul tace absorbind zgomotul străzii. Citește în continuare


Păstorind secunde

Secunde-mi tropăie înghesuit
Prin urechea dreaptă
În marșul lor
Prin creier
Înspre cea stângă.

Undeva,
La mijlocul drumului,
De fiecare dată în alt loc,
Secundele întregi,
Ielele,
Le dau vânt
Celor șchioape,
Celor oarbe
Sau mute,
În hăul ce se cască în mine.

Urechea-mi stângă scurge
Secundele înjumătățite,
Trupuri împuținate,
Bocindu-și suratele
Rămase în urmă,
Ucise.


Haiku

Viața…
Pantalon trei-sferturi într-o zi geroasă
De vară.


Amintiricid

Cunosc un ținut
Unde amintirile vin să moară.
Se cern din înaltul pur
Fulgi mari de nea,
Se topesc trist
Pe învelișul ucigaș
Strângându-se în bălți aseptice
Împrăștiate la întâmplare
Pe întinderea nesfârșită a stepei
Sufletului meu


Mai târziu

Mi-aduc aminte,
Demult,
Tata mă învăța
Să mă bărbieresc,
Să trec lama pe obraz.

Totul trebuie făcut ordonat și,
Obligatoriu,
Într-o singură direcție,
De sus în jos.
– Ca să nu faci vârtejuri în barbă,
Îmi spunea,
Să nu te chinui
Mai târziu.

Azi,
Ar fi fost sărbătoare.
M-am bărbierit
A o mia oară în viață.
Plictisit,
În toate direcțiile,
Dezordonat.

Maitârziul
Nu mai contează.


Cancer la gând

Sunt numai gând.
Crește în mine
Îmi aleargă prin vene,
Rescriindu-mi viața.

Îmi îmbibă corpul
Prăbușindu-mi-l
Pe pământ
Într-un freamăt.
Îmi trage pleoape grele
Peste ochi amorțiți.
Inima-mi nu e decât
Gândul inimii.

Îl transpir,
Împrăștiat în broboane reci,
Pe piele.
Vomit preaplinul
În fire subțiri
Ce se țes
Într-o tunică a simțurilor.

Sunt încă aici,
În coconul gândurilor.
Nu stinge lumina.


Biroul eului pierdut

Ieri
Mi-am făcut curaj și
Am dat anunț la Mica Publicitate
Cum că
Am dispărut.

Dacă sună cineva,
Te rog să răspunzi pentru că
M-am rătăcit
În tine.


Exorcizare

ah, căința!
dacă ar fi un om
l-aș trânti la pământ
și l-aș omorî cu mâinile goale,
plată pentru tot,
pentru toată suferința mea
și a voastră.

l-aș strânge de gât și
m-aș îmbăia în ochii lui surprinși
de atacul meu.
i-aș savura
scurgerea vieții
într-o baltă
pe asfaltul rece.

și
m-aș sui pe cadavrul chircit
și m-aș arăta cerului
pe mine,
eu,
cel care sunt.


Macroul sau exercițiu de scriere automată

Am participat la un moment dat la un curs unde ni s-a cerut să scriem timp de cinci minute orice ne trece prin cap, fără să pierdem vremea gândind. Și iată ce a ieșit din mine: Citește în continuare


Metamorfoze

Azi-noapte am visat o libelulă. Colorată. Turcoaz cu cercuri și buline roz și verzi, fosforescente, în irizații minunate. Aripi mari și transparente, atât de fragile… M-am trezit  în vis cu ea în mână și am privit-o în ochi. Da, avea ochi de om și ai ei erau frumoși și mari, o privire curioasă, mirată, intrigată. Era atât de frumoasă încât am simțit impulsul de neînfrânt să o păstrez doar pentru mine. Am legat-o de talie cu o sfoară, am bătut un cui în ciment și am legat celălalt capăt al sforii de acel cui. Cam jumătate de metru, atât avea sfoara. Am privit-o. Încerca să scape luându-și zborul, însă lațul o smucea strângându-se și mai tare în jurul taliei. Zbuciumul ei mă înduioșa, dar răutatea mea nu mă lăsa să o eliberez. Mă uitam la ea cu egoismul unui copil căruia nu îi pasă că animalul lui de companie, primit cadou de la părinți, se chinuie, important e să aibă ceva cu care să se dea mare în fața celorlalți copii. Ochii îmi erau totuși umezi de emoție, însă cu toate astea nu puteam concepe eliberarea. Era a mea! Nu putea exista fără mine. Citește în continuare


Efemeride

Gânduri,
Imagini curg prin mine.
Tânjesc
Să le opresc,
Să mi le plantez în suflet,
Să le privesc germinând, crescând.

Mintea m-a aruncat deasupra,
Sus, la balcon,
Să-mi văd
Gândurile,
Imaginile cum se înghesuie
Ca niște spectatori ce ies din sala de teatru
Pe o singură ușă.
Se adună calm, de pe toate rândurile,
Se amestecă,
Se ating,
Se îmbrățișează și,
Ieșind, se împrăștie care încotro,
Fecundate,
Niciodată ale mele…


Abator

Mă dau ție să mă trăiești
Cu totul sau pe bucăți.

Alege fața sau albul ochilor,
Creierul sau sângele,
Limba sau sufletul.
Sau poate doar buza de jos și o nară.

Ăsta nu e un troc.
Iei și pleci,
Nu vreau nimic
La schimb.

Le poți returna
După purtare,
Indiferent cât de uzate.
Vor reapărea mușterii pentru toate.

Descompus și incomplet,
Aștept
În galantarele abatorului de vieți,
Expus celor rătăciți
Ca mine.

Ferește-te, însă,
De mormanul de gânduri.
Știu că ele te vor aștepta,
Perverse,
Pulsând ușor, într-un colt,
Ademenitoare,
Rușinate,
Ucigașe.