Marea, Marea este un roman de 660 de pagini care nu mi s-a parut lung. :) Cei care mi-au citit celelalte articole despre cărţi ştiu de ce încep aşa. Marea, marea insa a fost un roman despre care pot spune ca mi-am dorit sa nu se termine niciodata. Si avand in vedere ca finalul povestii este doar schitat, pot spune ca nu s-a terminat: a rămas ca o poartă deschisă spre Frumuseţe.
Iris Murdoch reuseste un tur de forta in acest roman. Povestea lui Charles, fost regizor si actor de teatru, se deapana intr-un ritm precis. Totul este tinut in frau de condeiul lui Iris, nimic nu ti se dezvaluie prea devreme si, mai ales, nu simti ca ti s-ar dezvalui prea tarziu. Kazuo Ishiguro ar putea rescrie Sa nu ma parasesti cu ce ar avea de invatat din ce a reusit Murdoch aici. Sunt momente in care simteam ca mi se taie respiratia asteptand sa vad ce mai descrie Iris Murdoch sau ce mai gandeste personajul principal. Spun „ce mai gandeste” pentru ca principala dimensiune a liniei romanului este gandul, nu actiunea. Din cauza asta nu vroiam ca romanul să se termine: pentru că nu e importantă povestea ci felul în care e scrisă. E un roman despre obsesie si despre ravagiile pe care le face asupra constiintei, despre cum obsesia te transpune in alta lume care nu are nicio legatura cu cea din timpul prezent, despre cum veneratia orientata asupra unei persoane, asupra unei idei altereaza intreaga realitate inconjuratoare.
Descrierile, plictisitoare in Castelul de nisip, sunt absolut magistrale in Marea, marea. Stancile, pietrele si mai ales marea sunt descrise absolut minunat. Citind, simteam ca acele stanci au o lumina a lor proprie, si o emana ca pe o irizatie. Sau ca si cum Charles, regizor de teatru, foloseste reflectoarele pentru a atrage atentia asupra unui colt de scena, lasand restul in obscuritate, scotand astfel in evidenta pentru spectator doar ceea ce vrea el ca spectatorul sa vada. Am simtit geniul lui Iris Murdoch in descrierile marii, descrieri care m-au impins de fiecare data sa inchid ochii si sa mi-o imaginez. Si parca vedeam marea exact asa cum o descria Iris Murdoch. Simteam forta ei sau linistea ei. O VEDEAM!
Frazele în Marea, marea sunt parca triplu distilate, cu sensurile magistral sublimate. Fiecare frază îmi pare auto-suficienta, aflata intr-un echilibru imponderabil. Bineînţeles că atunci când eşti entuziasmat de ceva, totul legat de acel ceva ţi se pare sublim, dar sunt sigur că vei găsi şi tu frumuseţea de care îţi vorbesc acum, dacă nu în toate cele 660 de pagini măcar in 400 din ele :). E una dntre cartile acelea pe parcursul careia mi-a venit sa recitesc frazele nu pentru ca ar fi fost greu de inteles ci pentru ca mi-as fi dorit sa obtin maxim de la ele, sa le sug toata maduva sensului.
Se spune ca ne plac cartile in care ne citim pe noi insine. Cu Marea, marea am simtit ca trec la urmatorul nivel. Am simtit frumosul absolut si nu numai cel relativ la mine, nu numai pe cel pe care il vad eu. Am simtit ca Marea, marea imi hraneste sufletul. Am simtit emotia Frumosului cum imi napadeste sufletul ca un val tsunami si sterge de pe fata lui toate fortificatiile de aparare pe care el le-ar fi ridicat impotriva atacurilor lumii exterioare. Ii distruge sistemul imunitar si astfel te regasesti in fata Emotiei pure fara nicio aparare. Te apuca frica dandu-ti seama ca emotia pura ce reiese din contemplarea Frumosului are puterea de a ucide! Am simit ca Frumusetea poate ucide!
Totdeauna cand scriu despre o carte ma intreb ce doresc cei care poposesc pe blogul meu sa citeasca despre acea carte. Nu pot face comentarii literare, nu stiu sa le fac. Sau poate daca m-as stradui ar iesi ceva. As putea sa ma apuc sa descos motivul marii din carte, sau sa vorbesc mai mult despre obsesie, despre atasamente, despre veneratie, despre nebunie… Dar nu pot si imi dau seama ca nici nu vreau. Vreau ca tu, cel care citesti, sa simti macar o frantura din ce am simtit eu atunci cand am citit cartea.
Sunt replici care imi vor ramane mult timp in minte. Cea care ma urmareste din momentul in care am citit-o a fost (o citez din memorie, nu sunt sigur ca e exact asa):
Intr-o casnicie, cel care se invinovateste devine victima toanelor celuilalt.
Acolo vorbeau despre casnicie. Dar inlocuieste cuvantul casnicie cu orice alt cuvant care poate desemna o relatie intre doi oameni, indiferent de sex, varsta… si poate ai sa regasesti adevarul continut de aceasta fraza asa cum l-am regasit eu.
Recomand Marea, marea? Raspunsul este Da, din toata inima!
PS: Ahh, si mai e ceva, o prostioara care mi-a placut mult (tot asa, citat din memorie):
Exista oare în vreo limbă un cuvant care să numească şanţul dintre baza nasului şi buză?
Toate cele rele 
21 iulie 2010 at 5:16 pm
:) ..Cred ca este unul dintre putinele post-uri ale tale in care nu gasesti parti negative la o carte…e scris..cu suflet si din suflet (nu spun ca celelalte nu ar fi fost asa), dar aici parca te-ai lasat cu totul cuprins de carte, parca te-a vrajit. Felicitari! :) ..am simtit entuziasmul tau si bucuria ca ai citit cartea asta.
21 iulie 2010 at 5:25 pm
Mulţumesc!
Am terminat Marea, marea de cateva zile şi mă chinui teribil de mult cu cea pe care am început-o apoi. Cred că pur şi simplu nu mai e loc de altceva, cam atât de puternică este senzaţia de după acest roman. Va trebui sa iau o pauză…;)
13 septembrie 2017 at 1:15 pm
Nici eu nu am mai putut citi altceva dupa „Marea, marea” :) Daca mai exista carti similare, spuneti-mi va rog :)
13 septembrie 2010 at 7:01 pm
Exista oare în vreo limbă un cuvant care să numească şanţul dinte baza nasului şi buză?
Da, si chiar in engleza: Philtrum
http://en.wikipedia.org/wiki/Philtrum
13 septembrie 2010 at 7:11 pm
@alina. Cat de tare!!! Si vad pe Merriam-Webster ca ar veni din greaca unde ar inseamna „love potion”! Foarte frumos!
http://www.merriam-webster.com/top-ten-lists/top-10-words-you-didnt-know/philtrum.html
26 septembrie 2010 at 2:55 pm
esenta acestei carti, dincolo de usoare imperfectiuni si sincope, este pentru mine intarirea convingerii (pe care o aveam de mult) ca intr-un plan paralel natura participa intens la cele intamplate in vietile noastre, luand uneori forma starilor pe care le traim. in nicio alta carte nu am intalnit vreo descriere mai frumoasa, mai fidela si mai naturala a marii, de fapt natura in sine, cu toate elementele ei e descrisa intr-un fel magistral. si eu intr-adevar am perceput aproape tactil prezenta marii, parca i-am simtit freamatul, aroma sarata in nari, culorile cameleonice. insasi scriitura in sine parea ca se amesteca in ochii mei cu valurile marii, atat de intens i-am perceput efectul.
as mai aduga ca am retrait un mix de senzatii, ceva intre ”Magicianul” si ”Colectionarul” si ca nu mi-a placut o usoara nota de falsitate in obsesia lui Charles pentru Hartley; de fapt povestea lui incalcita cu iubita din tinerete nu m-a convins, desi admit ca poate da bine, de dragul firului epic. insa eu aici am simtit o usoara lipsa de consistenta.
masura mea personala este continuitatea lecturii., nerabdarea de a o parcurge…. iar de ”Marea, marea” cu greu m-am desprins in favoarea altor activitati cotidiene.
4 octombrie 2010 at 7:57 pm
„Frumusetea poate ucide!” – foarte frumos si foarte adevarat :). Cartea asta e despre o alta lume, e despre o armonie intre mare si om, e despre demonii pe care fiecare dintre noi ii avem in noi. Marea e descrisa atat de profund incat citind cartea asta mi-am dorit de multe ori sa am si eu un Cap Shruff si sa pot sa simt marea asa cum o face Charles.
E o lume a visului descrisa aici. Mi-a placut foarte mult o replica din carte :
„Poti iubi si un vis. Si tu crezi ca lucrul asta poate constitui o ratiune pentru a actiona…” – oare cati dintre noi nu actionam dupa ratiunea asta?
O poveste despre noi toti, o legatura frumoasa si excelent conturata, o imbinare intre mare, natura, vise, demoni si dragoste.
Eu cred ca Charles era atat de legat de Hartley tocmai pentru ca ea a fost prima iubire, a reprezentat pentru el acea oaza de speranta, acea raza de lumina si fericire pe care la un moment dat in viata a pierdut-o si pentru ca nu s-a consumat, a ramas in sifletul lui atat de multi ani.
Ar fi multe de spus si cred ca as putea scrie mult depre „Marea, Marea” numai ca trebuie citita pentru a intelege ce se intampla si pentru a simtit frumusetea marii.
15 octombrie 2010 at 1:42 pm
Si mie mi-a placut tare mult acel citat, visele iti pot face viata mai frumoasa, poti trai pentru un vis sau poti muri pentru un vis (cum se intampla in Marele Gatsby). Dupa parerea mea viata poate deveni oricand frumoasa daca mai poti visa :).
11 noiembrie 2016 at 12:50 pm
„Intr-o casnicie, cel care se invinovateste devine victima toanelor celuilalt”. Cat de adevarat este acest mesaj si cat de greu ne este noua femeilor sa intelegem asta mai ales ca si societatea ne ajuta. Citeam descrierea marii si ma lasam purtata in acel loc .E adevarat ca am mai intalnit o astfel de descriere in „Magicianul” dar acolo marea nu e atat de impletita cu vietile personajelor ca in aceasta carte.
6 ianuarie 2018 at 12:51 pm
Da. Exista. Se numeste filtrum. :)