Deriva continentelor – Russell Banks

„Deriva continentelor” e un roman pe care l-am citit greu,  şi care se aşează greu. Am început în mai multe feluri (de cel puţin 10 ori) să scriu despre el.

Este un roman despre minciună, invidie, fanfaronadă, ipocrizie, disimulare… Dar mai ales un roman despre incongruenţa dintre aşteptări şi realitate, despre cum visurile pe care le urmezi pot fi alese pur şi simplu prost.

Ce am descoperit eu în „Deriva continentelor”… Bob îşi construieste un eşafodaj de minciuni pe care îl escaladează cu o încăpăţânare demnă de o cauză mai bună în încercarea lui disperată de a se auto-convinge că existenţa lui este demnă de luat în seamă. Ar fi trebuit să se fi mulţumit cu viaţa banală pe care o are de fapt el, la fel cu alte miliarde de oameni. Nu ar fi trebuit să zdruncine ordinea în care viaţa i s-a asezat „prin accidentele si peripeţiile tinereţii”  şi  astfel ajunge să işi transforme viaţa banală într-un dezastru. Dintre aceste miliarde de oameni, suntem totuşi atâţia care nu ne împacam cu banalitatea vieţii noastre şi ajungem să o forţăm până la un nivel nefiresc. Eu, unul, simt ca aş fi mult mai fericit daca aş reuşi să mă împac cu banalitatea vieţii mele. (Mi-aş dori totusi să nu interpretezi simplist cuvântul „banal”. Fiecare işi are banalul lui. Nu te uita la banalul celui de lângă tine. Uite-te la banalul tău. )

În rest… cartea urmareşte în paralel două poveşti, două călătorii. Pe de-o parte,  cea a lui Bob Dubois prin noua lui viaţa din Florida, refugiat din nordul înzăpezit al Americii. Pe de alta parte, cursa cu obstacole (altfel de obstacole decât cele ale lui Bob) a unei tinere mame pornită în derivă împreună cu pruncul ei si cu fratele ei mai mic, din Haiti înspre Florida. Poveştile sunt diferite şi asemănătoare în acelaşi timp în relatările lor paralele despre aceste destine chinuite. Destine care se unesc simbolic în final.

Per total nu pot să spun că mi-a placut romanul. Am sentimente mixte despre el. Au fost unele idei care m-au tulburat. Mi-a plăcut, totuşi, cum Banks foloseşte două stiluri de a povesti: călătoria haitienilor, de exemplu, e scrisă în stilul scriitorilor sud-americani. Mi s-a părut că regăsesc stilul lui Mario Vargas Llosa din Povestaşul sau în Războiul Sfârşitului Lumii (cel puţin aşa ţin eu minte din carţile astea pe care le-am citit acu’ 12-13 ani). Însă, povestea în sine a haitienilor nu m-a pasionat deloc. Partea asta mi-a atras atenţia doar din punct de vedere tehnic, ca parte dintr-un roman ce a pus la un loc doua poveşti prezentate în două stiluri diferite. Poate am pierdut ceva idei ce ar fi meritat atenţia pe-acolo, dar asta e! Pe mine m-a interesat doar Bob.

Acum cand începe să se aşeze în mintea mea, îmi dau seama că romanul m-a impins către o întrebare: Ce înseamnă să iţi trăieşti viata mulţumitor?

Oare voi afla raspunsul la întrebarea asta în timp util?

Anunțuri

6 responses to “Deriva continentelor – Russell Banks

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s























































































































%d blogeri au apreciat asta: