Castelul de nisip – Iris Murdoch

În Castelul de nisip sunt descrise cu acurateţe implicaţiile psihologice resimţite de un bărbat între două vârste ce se îndrăgosteşte de o femeie cu 15 ani mai tânără. El (Mor), profesor de colegiu provincial, îngropat într-o căsătorie de peste douăzeci de ani, un bărbat slab, copleşit de forţa soţiei lui; ea (Rain), o pictoriţă ce încearcă să îşi regăsească drumul dupa moartea tatălui ei, el insuşi un pictor celebru. dar dominator în relaţia cu fata lui. Dragostea îl transformă pe Mor într-un om nou, aparent liber, care se descoperă că iubeşte natura, care descoperă frumuseţea ce rezidă în lucrurile mărunte din jur. Îl urmăresti pe Mor transformându-se sub influenţa şi la umbra lui Rain într-o persoană proaspătă, fără nicio legătură cu convenţionalismul profesorului de colegiu de provincie. Dar, metafora nisipului intervine si il impiedica pe Mor sa se pastreze in acele sfere inalte si ne apare ca un „nerod dezorientat”, nesigur, fără viitor, laş in ochii mentorului lui.

Murdoch nu e interesată în a prezenta latura atracţiei sexuale din această poveste de dragoste (cei doi nu devin amanţi per se, chiar dacă Rain îşi doreşte asta). Nu e interesată în a descrie detaliile care fac dragostea să se înfiripe. Chiar dacă Murdoch se pierde pe alocuri în descrieri prea detaliate personajele principale sunt doar schiţate.  Nu îmi dau seama dacă Mor este un bărbat atractiv. În ceea ce o priveşte pe Rain, nu ştiu care sunt detaliile care ajung să provoace o astfel de furtună emotională în sărmanul Mor. Doar după jumătatea cărţii am aflat în treacăt că lui Mor chiar îi placeau sănii lui Rain. Importantă a fost lupta launtrică a profesorului, si atat! 

Mai există o luptă interioară a soţiei lui Mor (Nan), luptă mai puţin detaliată, dar interesant de urmărit. E ceva acolo ce mi-a placut: felul în care surprinde dezorientarea lui Nan care este obişnuită să aibă totul sub control.

Metafora castelului de nisip este folosită cu multe sensuri, sub mai multe unghiuri ca şi cum te-ai afla intr-un labirint de oglinzi: fragilitatea cuplului blazat în 20 de ani de căsnicie, lipsa de consistenţă a visurilor atât timp cât nu există un liant real, vremelnicia fericirii („nisip care ţi se scurge printre degete”) şi a trăirilor, senzaţia că nu mai poţi fi fericit până când viaţa ţi se reaşeaza şi fericirea ţi se rescrie. Aceeaşi metaforă apare şi in contextul copilăriei incomplete a lui Rain. Copilăria ei invidiabilă în sudul însorit al Franţei, la umbra tatălui ei, a  avut o influenţă importantă aspura carierei lui Rain în pictură, insa personalitatea puternică a tatălui a privat-o de o copilarie normală, cu jocuri, bucurii, cu iubiri ale tinereţii. Pur şi simplu, nisipul nu se lega intr-un castel şi chiar dacă il udai pentru a se închega, soarele (tatal lui Rain) îl usca imediat şi castelul se prăbuşea sub propria greutate.  Astfel Rain, aflată la momentul poveştii imediat după moartea tatălui, apare ca o tânără  dezorientată, incapabilă de a avea o direcţie a ei proprie în viaţă, o tânără care are nevoie în continuare de susţinerea unei asa numite „father figure”.

Nu mi-au plăcut descrierile exhaustive pe care le găseşti din când în cănd prin roman şi care nu au nicio relevanţă pentru lupta interioara a eroului şi în plus nu clarifică nimic, nu aduce nimic nou cu adevarat cu privire la caracterul lui. Citind acele pasaje am ştiut înca o dată de ce nu imi plac romanele din secolul al XIX-lea.

O carte frumoasă, pe care o recomand, Nu m-am gandit serios până acum că anumite romane ar fi pentru barbaţi şi unele pentru femei… dar despre acest roman am să spun că mi se pare că ar fi apreciat mai mult de cititorul bărbat.