Viața amoroasă – Zeruya Shalev

Trebuie să citești Viața amoroasă de Zeruya Shalev. M-aș opri aici. Dar poate nu ești convins, așa că încerc.

Viața amoroasă e un ocean. Acum te leagănă pe un val aromat al imersiunii în simțire, imediat apoi te răstoarnă într-o hulă cumplită a obsesiei și a vinovăției. E dulceața unui drog. E misterul unui far în noapte.

Ca de obicei, dacă vrei să știi despre poveste, nu vei citi aici. Cei de la Humanitas Fiction au făcut-o mai mult decât era nevoie, chiar m-au enervat, deci citește pe site-ul lor. Eu vorbesc despre mine aici. Pe măsură ce înaintam în roman, mă rugam ca Yaarah să se elibereze din vârtejul obsesiei, dar, în schimb, eram îmbrâncit pe drumul unic al unui labirint. Alergam cu inima bubuindu-mi în piept, pe culoare din ce în ce mai înguste ale căror pereți mă strângeau de piept, cu Zeruya Shalev înghiontindu-mă, nelăsându-mă să mă opresc sau să ies la lumina la care ajunsesem să tânjesc pentru Yaarah.

Chiar dacă te aruncă în abisul obsesiei auto-distructive, chiar dacă te întoarce în copilăria ei oarecum revelatoare, Zeruya Shalev o face într-un stil care curge cu ușurință, fără nicio barieră, direct în suflet . Romanul mustește de poezie, tonul are o aromă de melancolie care mi-a adus aminte de Pe neașteptate, dragoste a lui Aharon Applefeld (hmm, tot un israelian). Gândindu-mă, acum când scriu, la roman am sentimentul că am citit jurnalul de convalescență post-obsesie al Yaarah-ei. Gândindu-mă la numele Yaarah mă descopăr îndrăgostit de numele ăsta chiar dacă nu știu cum se citește în limba ebraică, dar ghicesc o muzicalitate tristă și misterioasă care îmi urcă sufletul în gât.

E mai puțin important dacă situațiile descrise în Viața amoroasă se pot întâmpla sau nu. Ce e sigur este că ceea ce simte Yaarah este simțit în viața reală. Am trăit obsesia asta, m-a lăsat mutilat. Am văzut-o trăită lângă mine, am văzut în ce măsură întrebările pot schilodi. Elocvența Zeruyei mi-a picurat din nou în suflet intensitatea acelor trăiri, aducându-mi dovada că sunt viu. Echilibrul expresivității ei susținut pe tot parcursul romanului mi-a dat măsura curajului pe care mi-aș dori să-l găsesc în orice creație artistică.

Întrebarea întrebărilor care îmi bubuie acum în urechi este: în ce măsură dragostea este o obsesie?

PS: E a doua oară când citesc că stilul unui scriitor este asemuit cu cel al lui Flaubert. Primul a fost Philippe Claudel cu al lui Suflete cenușii care mi-a plăcut în mod deosebit. A doua a fost Zeruya Shalev, care prin Viața amoroasă m-a convins că, pe lângă toate cărțile Zeruyei, trebuie să citesc și eu Flaubert (recunosc cu rușine că nu am citit nimic).