Tag Archives: literatura

Viața amoroasă – Zeruya Shalev

Viața amoroasă, Zeruya ShalevTrebuie să citești Viața amoroasă de Zeruya Shalev. M-aș opri aici. Dar poate nu ești convins, așa că încerc. Citește în continuare

Anunțuri

Această orbitoare absență a luminii – Tahar Ben Jelloum

Această orbitoare absență a luminii, Tahar Ben JelloumAceastă orbitoare absență a luminii…

În clipa în care am văzut acest titlu pe raftul librăriei am știut că vreau să o cumpăr. Apoi, de fiecare dată când s-a nimerit să-l repet cu voce tare sau în gând, am făcut o pauză și mi-am oferit câteva clipe pentru a-l savura. Contrar lui Toate diminețile lumii, a cărei nume îl credeam ascunzând ceva frumos, însă am dat peste o poveste inutilă, aici am găsit o carte pe care o voi ține minte și o voi considera mult timp un reper pe Calea mea, chiar dacă am aruncat-o din mână de câteva ori până să o termin.

Această orbitoare absență a luminii este romanul supraviețuirii.  Sau mai bine zis, al supraviețuirii în bezna simțurilor. Citește în continuare


Catch-22 – Joseph Heller

Catch-22, Joseph HellerCatch-22  este un roman care a trebuit să fie citit până aproape de final pentru a ajunge să îmi placă. M-am chinuit mult cu Catch-22, cu toate poveştile lui aparent disparate si care frizau absurdul ca să ajung pe final să îmi placă mult. De foarte multe ori am vrut să îl las baltă, sătul de absurdul glumelor, însă pe final m-a cucerit. Rămân la părerea că unele glume erau slabe sau de un absurd de genul celui despre care am vorbit şi în articolul despre Ancheta lui Philippe Claudel, dar finalul mă face să apreciez romanul în integralitatea lui ca fiind un roman bun. Dacă în prima parte Joseph Heller îţi serveşte un umor voit uşurel pe alocuri cu care se străduieşte să îţi distragă atenţia, în ultimele aproximativ două sute de pagini, Heller îţi arată de fapt despre ce e vorba: drama umană prinsă în absurdul războiului. Citește în continuare


Căpitanul Alatriste – Arturo Perez-Reverte

Scriu despre Căpitanul Alatriste doar pentru că e în lista cărţilor citite. Nu am mare lucru de spus. O povestioară de capă şi spadă în care personajul principal învinge şi onoarea joacă un rol atât de important încăt te buşeşte râsul. Şi având în vedere că asta e prima carte din seria de cinci ale căpitanului Alatriste e normal să mai lase şi o pistă de continuare. Ah, şi totul pigmentat cu dovezile de erudiţie ale lui Perez-Reverte el fiind bine cunoscut că aduce în romanele lui detalii istorice. Un demn urmaş al lui Alexandre Dumas, doar că în vorbe mult mai puţine. La o adică sunt mai puţini acum care ar citi o mie de pagini de roman istoric. Şi Perez-Reverte s-a adaptat, doar că parcă s-a adaptat prea bine.  Dacă nu ar fi avut 248 de pagini aş fi zis că avem de-a face cu un episod de foileton. Aşa avem de-a face cu o povestioară scrisă după reţeta unui roman foileton. 

Ce să mai spun altceva… Alatriste, nu e un erou fără de pată.  Citește în continuare


Amorul conjugal – Alberto Moravia

Mă simt nevoit să le dau dreptate celor de la Polirom care vorbesc în prezentare despre stilul folosit de Moravia în această carte: fluid, cursiv, dezarmant de simplu. Citind Amorul conjugal al lui Moravia şi văzând cu câtă simplitate exprimă imagini atât de subtile m-am simţit un puşti ucenic ce se uită în sus, cu veneraţie, la maestrul lui şi se simte strivit de uşurinţa cu care acesta din urmă îşi face treaba şi zămisleşte o minune.  Această uşurinţă în exprimare m-au făcut să mă simt manipulat, m-au făcut să mă întreb dacă nu cumva sunt doar nişte platitudini învelite frumos într-o poleială specifică literaturii de consum. Totuşi, nu e aşa. Sunt pur şi simplu perle.

Subiectul e simplu şi nu e important. Citește în continuare


Firmin, subteranele noastre

Firmin

În general nu îmi plac romanele în care autorii vorbesc despre chinul creaţiei. Sunt pur şi simplu reticent că dintr-un astfel de subiect poate ieşi ceva interesant.

Aşa am gândit imediat după ce am luat Firmin de pe masa de la Cărtureşti  şi am citit rezumatul de pe copertă:

Firmin este o elegie pe jumătate fantezistă, pe jumătate riguroasă despre plăcerile literaturii, în care îndoielile, temerile şi dorinţele oricărui scriitor îi sunt atribuite unui şobolan cu un intelect hiperdezvoltat…

Şi mi-am zis: Nţţ!!

Da, ştiu că şi ăsta e un subiect, însă eu îl accept greu. Am deschis totuşi romanul la întâmplare şi am nimerit la …:

Locvace până la logoree în mintea mea, eram condamnat la tăcere. […] Toate acele fraze superbe ce-mi zburau prin minte asemeni unor fluturi zburau de fapt într-o colivie din care nu puteau scăpa niciodată.

Atunci am ştiut că Firmin este un roman pe care vreau să îl citesc. Citește în continuare