În general nu îmi plac romanele în care autorii vorbesc despre chinul creaţiei. Sunt pur şi simplu reticent că dintr-un astfel de subiect poate ieşi ceva interesant.

Aşa am gândit imediat după ce am luat Firmin de pe masa de la Cărtureşti  şi am citit rezumatul de pe copertă:

Firmin este o elegie pe jumătate fantezistă, pe jumătate riguroasă despre plăcerile literaturii, în care îndoielile, temerile şi dorinţele oricărui scriitor îi sunt atribuite unui şobolan cu un intelect hiperdezvoltat…

Şi mi-am zis: Nţţ!!

Da, ştiu că şi ăsta e un subiect, însă eu îl accept greu. Am deschis totuşi romanul la întâmplare şi am nimerit la …:

Locvace până la logoree în mintea mea, eram condamnat la tăcere. […] Toate acele fraze superbe ce-mi zburau prin minte asemeni unor fluturi zburau de fapt într-o colivie din care nu puteau scăpa niciodată.

Atunci am ştiut că Firmin este un roman pe care vreau să îl citesc. Citește în continuare