Ancheta (L’Enquête) – Philippe Claudel

Sper că nu o să îmi ceri să scriu articolul ăsta în limba franceză. Mi-a fost deja destul de greu să citesc în original şi e posibil ca eu să fi pierdut multe din romanul Ancheta (L’Enquête) al lui Philippe Claudel. De mult timp îmi doream să citesc o carte nou-nouţă în limba ei originală (totuşi doar în franceză sau engleză, să nu exagerăm), înainte de a fi tradusă în limba română. Acum două luni am cumpărat două cărţi în franceză: La carte et le teritoire a lui Michel Houellebecq cu care acesta a câştigat premiul Goncourt anul ăsta şi L’Enquête a lui Philippe Claudel.  Şi pentru că dintre ultimile lecturi ale celor doi, nu mi-a placut Posibilitatea unei insule a lui Houellebecq, dar mi-a placut foarte mult Suflete cenuşii a lui Philippe Claudel l-am ales pe ultimul, plin de speranţă.

Am fost dezamăgit! Mi-am adus aminte de ce nu mi-a plăcut Procesul lui Kafka acum 10-15 ani când am încercat-o… Nu am fost în stare să o termin. În ultimul timp chiar mă gândeam că ar fi timpul să o reiau, să o citesc la altă vârstă şi poate aşa aş aprecia-o la valoarea de care vorbeşte atâta lume admirativ. Acum, cu Ancheta văd că în continuare nu-mi plac poveştile al căror absurd e întins la maxim. Nu reuşesc să îmi găsesc locul în ele. Nu există o ancoră de care să mă agăţ şi rătăcesc ca o frunză plimbată de vânt . Cam aşa a fost şi cu Ancheta lui Claudel, am dat de un absurd reiterat de atâtea ori  încât devine diluat şi banal. Citeam şi mă întrebam unde vrea să ajungă, ce vrea să dovedească. O mulţime fără noimă de situaţii absurde ce par adunate la întâmplare. Şi astfel lectura Procesului este împinsă pentru peste alţi câţiva ani. Prin această impresionantă desfăşurare de forţe ale absurdului Claudel nu reuşeşte decât să mă piardă. Parafrazând-ul chiar pe autor pot spune ca lectura romanului a început de la un moment dat să echivaleze cu a pune în funcţiune o maşină de spălat, dar fără rufe. Testezi astfel că ea funcţionează însă rufele rămân murdare.

Cred că în mare măsură poziţia asta a mea adversă în raport cu Ancheta se datorează faptului că am citit romanul în limba franceză şi sunt sigur că am pierdut multe subtilităţi. Dar a fost un experiment pe care am vrut să îl duc la bun sfârşit. E posibil ca această fabulă filozofică să îmi placă la o a doua lectură, de preferat în limba română, la fel de bine cum aş putea simţi că într-adevăr nu merită. Dar la o a doua lectură aş putea extrage zăcământul romanului, lăsând deoparte sterilul absurd. Aş vrea să recitesc anumite pasaje care mi-au adus aminte de acel Claudel din Suflete cenuşii, dar pe care le-am pierdut şi nu le-am putut savura pentru că eram iritat de drumul parcurs până acolo. Una peste alta, mă simt în faţa unui roman care nu cred că ar avea puterea să impresioneze, dar pe care cred că îl cam nedreptăţesc. Astept versiunea în română şi revin.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s























































































































%d blogeri au apreciat asta: