Marea, Marea este un roman de 660 de pagini care nu mi s-a parut lung. :) Cei care mi-au citit celelalte articole despre cărţi ştiu de ce încep aşa. Marea, marea insa a fost un roman despre care pot spune ca mi-am dorit sa nu se termine niciodata. Si avand in vedere ca finalul povestii este doar schitat, pot spune ca nu s-a terminat: a rămas ca o poartă deschisă spre Frumuseţe.

Iris Murdoch reuseste un tur de forta in acest roman. Povestea lui Charles, fost regizor si actor de teatru, se deapana intr-un ritm precis. Totul este tinut in frau de condeiul lui Iris, nimic nu ti se dezvaluie prea devreme si, mai ales, nu simti ca ti s-ar dezvalui prea tarziu. Kazuo Ishiguro ar putea rescrie Sa nu ma parasesti cu ce ar avea de invatat din ce a reusit Murdoch aici. Sunt momente in care simteam ca mi se taie respiratia asteptand sa vad ce mai descrie Iris Murdoch sau ce mai gandeste personajul principal. Spun „ce mai gandeste” pentru ca principala dimensiune a liniei romanului este gandul, nu actiunea. Din cauza asta nu vroiam ca romanul să se termine: pentru că nu e importantă povestea ci felul în care e scrisă. E un roman despre obsesie si despre ravagiile pe care le face asupra constiintei, despre cum  obsesia te transpune in alta lume care nu are nicio legatura cu cea din timpul prezent, despre cum veneratia orientata asupra unei persoane, asupra unei idei altereaza intreaga realitate inconjuratoare. Citește în continuare