Japonia – preambul

Au trecut zece ani de când îmi povestea cineva cum îi găsește el pe japonezi: aroganți, rasiști, misogini. Era deja prezentă în mintea mea și caricaturizarea patriarhatului japonez de prin filmele americane: cu femeia care ține capul plecat și nu deschide gura în preajma bărbatului. Pe-atunci am avut prima idee despre a călători în Japonia și aceea era că n-am ce căuta acolo. Îmi spuneam că nu am ce învăța de la ei, că dacă ei nu mă vor, eu de ce le-aș da satisfacție. Minte de copil prost, de treizeci de ani.

Pe-atunci nu înțelegeam ceea ce, abia acum, la patruzeci, încep să înțeleg: că popoarele mai mult sau mai puțin diferite cultural par arogante unele cu altele, că rasismul e o apucătură veche, literalmente, de când lumea, misoginismul, la fel, doar că nu chiar de când lumea literalmente, ci doar de când lumea. Educația sau, poate, marota corectitudinii politice ne-a transformat în oameni frumoși, la suprafață, cu o capacitate limitată de a ne înțelege trăirile simple.

Pe de altă parte, privesc totul din perspectivă vestică, europeană. Asia nu are o reprezentare clară. Adică, dacă într-o discuție vine vorba de Asia, mintea mea are o ezitare din-aceea infinitezimală necesară pentru a se calibra pe partea asta de lume. Nu am nicio problemă cu America, nici cu Africa, ele sunt acolo în mintea mea, firești, mai bine desenate. Asia, nu, nu îmi e firească. Îmi vine peste mână. Deci, cel mai probabil, acum zece ani mi-era teamă de Japonia pentru că era o țară situată în colțurile umbrite ale minții mele.

Și acum sunt în drum spre Japonia, pentru două săptămâni de vacanță. Merg acolo cu speranța că voi înțelege măcar un pic din ce înseamnă țara asta. Merg să evadez din preconcepția mea, și să observ cum văd ei viața. După ce anii ăștia am citit câteva romane japoneze, merg să îmi fac o idee despre ceea ce îi face pe scriitorii japonezi să fie maeștri ai Sugestiei. E o diferență, îmi e clar, față de ce gândeam acum zece ani și mă minunez de asta. Așa cum îmi place mie să spun: viața e lungă. Îți oferă timp să te schimbi. Am convingerea că din momentul în care ajungi să înțelegi că e timp pentru a îți schimba felul de a gândi, viața devine cu adevărat frumoasă.