Citind Viaţa pe un peron mi-am dat seama de ce îmi e atât de greu să scriu despre unele dintre cărţile care îmi plac. Pentru că scriind despre ele înseamnă să scriu despre mine. Oricum în „recenziile” mele vorbesc despre mine, despre reflexia mea în cărţile citite, despre felul în care mă poziţionez în raport cu ele. Nu ştiu să scriu despre teme, motive, figuri de stil, etc… dar despre asta am mai scris mai demult în altă recenzie. Iată însă că sunt diferite grade de implicare în cărţi şi cu unele dintre ele e mult mai greu pentru că asta ar însemna să mă destăinui, să mă dau în vileag. Şi aşa nu mai scriu despre carte, ci scriu despre mine. Şi asta e greu. Iată că Viaţa pe un peron este una din acele cărţi.
Sunt bucuros că l-am descoperit şi eu, în sfârşit, pe Octavian Paler. Sinceritatea stilului lui m-a impresionat plăcut încă de la primele pagini. E curat, direct, fără artificii, chiar dacă ceea ce tratează este complicat şi subtil. Citeşti şi totul îţi intră uşor în sistem şi doar abia apoi îţi dai seama cu o oarecare surprindere că ceea ce ai citit ar fi putut fi foarte greu de înţeles, de absorbit. Ai mai citit şi la alţii, şi parcă nu era aşa de uşor. La Paler totul curge lin, insinuant
Au fost părţi care nu m-au captivat, dar puţine. Cele care mi-au plăcut, m-au cucerit în totalitate. Viaţa pe un peron m-a dus de multe ori cu gândul la Căderea de Albert Camus şi pentru asta primeşte încă o bilă albă din partea mea. La fel ca în Căderea, Viaţa pe un peron te obligă să te priveşti pe tine însuţi. Şi asta cu o forţă căreia nu are niciun sens să i te împotriveşti. Citeşti povestea cuiva şi dintr-o dată te trezeşti cu mâna întoarsă la spate, în faţa unei oglinzi şi vocea şoptită, dar fermă a povestitorului, fără urmă de dispreţ, te obligă să te descoperi, să te confesezi.
De o savoare deosebită au fost epitetele care crează imagini intrigante pe care apoi Paler le explică în stilul lui cuceritor. Câteva exemple ar fi „omul este o mangustă imperfectă”, „eu sunt un solitar diletant”. Sunt multe ca astea, dar astea mi-au venit în minte acum când scriu. Mă bucuram teribil când le întâlneam de-a lungul cărţii. Le găseam, trăgeam aer în piept, mă cufundam mai bine în fotoliu sau pe scaunul de la metrou şi mă lăsam plimbat de argumentarul lui Paler. Să le pescuieşti şi tu atunci când îţi va pica această carte în mână. O sa-ţi placă!
Recomand Viaţa pe un peron şi pentru cei care se regăsesc în ceea ce spune personajul cărţii şi pentru cei care nu se vor regăsi. Citeşte-o şi gândeşte-te în ce categorie te încadrezi.
Toate cele rele 
22 septembrie 2011 at 8:15 pm
L-am descoperit pe Paler târziu, acum vreun an, dar scriam că am avut senzaţia unei guri de aer proaspăt în realitatea îmbâcsită care am senzaţia că se îmbâcseşte pe zi ce trece…
N-am citit Viaţa pe un peron (o trec pe listă :) ), ci Scrisori imaginare şi Rugaţi-vă să nu vă crească aripi. Aceasta din urmă m-a impresionat foarte mult şi o recomand în orice moment…te rupe de realitatea cotidiană şi-ţi dă apoi o altă perspectivă asupra ei.
P.S. Vrei, nu vrei şi indiferent dacă scrii despre o carte sau despre altceva, inevitabil, scrii indirect despre tine. Şi eu caut ca, măcar atunci când scriu despre cărţi să fiu cât mai obiectivă şi să nu mă ivesc prea mult dintre rânduri, dar, de fiecare dată, constat că nu am reuşit :))
22 septembrie 2011 at 11:43 pm
Da, mă scriu pe mine, atunci când scriu. Sufletul e, de fapt, o hârtie de turnesol. Important e să-i găseşti culoarea potrivită ca să fii împăcat cu el. Eu încă caut culoarea aia.
Cât despre Viaţa pe un peron am realizat că atunci când ajung să vorbesc despre ea devine totul prea intim. Şi de-aici dificultatea…
23 septembrie 2011 at 11:59 am
Aş crede că e puţin invers…sufletul e culoarea sau, mai bine zis, e un curcubeu cu toate culorile, iar hârtia de turnesol e ceea ce trăim…se va colora în funcţie de ce culori alegem să „folosim” :)
Super comparaţia, oricum!
22 septembrie 2011 at 10:07 pm
Şi deşi spui că ţi-e greu, ai scris şi tu simplu şi frumos. Cam ce spune asta despre tine? :)
23 septembrie 2011 at 1:28 am
Multţumesc Monica. Hmm, nu ştiu ce spune asta despre mine… Pur şi simplu aşa a ieşit şi mă bucur că a fost perceput aşa.
23 septembrie 2011 at 1:29 am
Scrii frumos, spune frumos :)
28 septembrie 2011 at 5:14 pm
Iată ca descopăr şi ceva din poezia lui. La fel de simplu şi de frumos:
Avem timp
„Avem timp pentru toate.
Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga,
sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou,
sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine,
avem timp sa citim si sa scriem,
sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris,
avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam,
avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu.
Avem timp pentru ambitii si boli,
sa invinovatim destinul si amanuntele,
avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare,
avem timp sa ne-alungam intrebarile, sa amanam raspunsurile,
avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam,
avem timp sa ne facem prieteni, sa-i pierdem,
avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa-aceea,
avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem.
Avem timp pentru toate.
Nu e timp doar pentru putina tandrete.
Cand sa facem si asta – murim.
Am invatat unele lucruri in viata pe care vi le impartasesc si voua !!
Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca
Tot ce poti face este sa fii o persoana iubita.
Restul … depinde de ceilalti.
Am invatat ca oricat mi-ar pasa mie
Altora s-ar putea sa nu le pase.
Am invatat ca dureaza ani sa castigi incredere
Si ca doar in cateva secunde poti sa o pierzi
Am invatat ca nu conteaza CE ai in viata
Ci PE CINE ai.
Am invatat ca te descurci si ti-e de folos farmecul cca 15 minute
Dupa aceea, insa, ar fi bine sa stii ceva.
Am invatat ca nu trebuie sa te compari cu ceea ce pot altii mai bine sa faca
Ci cu ceea ce poti tu sa faci
Am invatat ca nu conteaza ce li se intampla oamenilor
Ci conteaza ceea ce pot eu sa fac pentru a rezolva
Am invatat ca oricum ai taia
Orice lucru are doua feţe
Am invatat ca trebuie sa te desparti de cei dragi cu cuvinte calde
S-ar putea sa fie ultima oara cand ii vezi
Am invatat ca poti continua inca mult timp
Dupa ce ai spus ca nu mai poti
Am invatat ca eroi sunt cei care fac ce trebuie, cand trebuie
Indiferent de consecinte
Am invatat ca sunt oameni care te iubesc
Dar nu stiu s-o arate
Am invatat ca atunci cand sunt suparat am DREPTUL sa fiu suparat
Dar nu am dreptul sa fiu si rau
Am invatat ca prietenia adevarata continua sa existe chiar si la distanta
Iar asta este valabil si pentru iubirea adevarata
Am invatat ca, daca cineva nu te iubeste cum ai vrea tu
Nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul.
Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un prieten
Oricum te va rani din cand in cand
Iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta.
Am invatat ca nu este intotdeauna de ajuns sa fii iertat de altii
Cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine insuti
Am invatat ca indiferent cat de mult suferi,
Lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta.
Am invatat ca trecutul si circumstantele ti-ar putea influenta
personalitatea
Dar ca TU esti responsabil pentru ceea ce devii
Am invatat ca, daca doi oameni se cearta, nu inseamna ca nu se iubesc
Si nici faptul ca nu se cearta nu dovedeste ca se iubesc.
Am invatat ca uneori trebuie sa pui persoana pe primul loc
Si nu faptele sale
Am invatat ca doi oameni pot privi acelasi lucru
Si pot vedea ceva total diferit
Am invatat ca indiferent de consecinte
Cei care sunt cinstiti cu ei insisi ajung mai departe in viata
Am invatat ca viata iti poate fi schimbata in cateva ore
De catre oameni care nici nu te cunosc.
Am invatat ca si atunci cand crezi ca nu mai ai nimic de dat
Cand te striga un prieten vei gasi puterea de a-l ajuta.
Am invatat ca scrisul
Ca si vorbitul
Poate linisti durerile sufletesti
Am invatat ca oamenii la care tii cel mai mult
Iti sunt luati prea repede …
Am invatat ca este prea greu sa-ti dai seama
Unde sa tragi linie intre a fi amabil, a nu rani oamenii si a-ti sustine parerile.
Am invatat sa iubesc
Ca sa pot sa fiu iubit.”
http://www.poezie.ro/index.php/poetry/25587/Avem_timp
28 septembrie 2011 at 5:18 pm
Cred că sunt două poezii amestecate pe-aici şi s-ar putea chiar să nu fie corect scrise pe http://www.poezie.ro. Trebuie neapărat să îmi cumpăr şi un volum de poezii.
Găsesc o nouă variantă pe: http://octavianpaler.ro/poezii/avem-timp/
Avem timp
Avem timp
avem timp pentru toate. Sa dormim
sa alergam in dreapta si in stanga
sa regretam ce-am gresit si sa gresim din nou
sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine
avem timp sa citim si sa scriem
sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris
avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam
avem timp sa ne facem iluzii
si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu
avem timp pentru ambitii si boli
sa invinovatim destinul si amanuntele
avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare
avem timp sa ne-alungam intrebarile
sa amanam raspunsurile
avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam
avem timp sa ne facem prieteni si sa-i pierdem
avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa aceea
avem timp sa primim daruri si sa nu le intelegem
avem timp pentru toate
nu e timp pentru putina tandrete
cand sa facem si asta, murim.
şi separat Am învâţat http://octavianpaler.ro/comentarii-si-citate/am-invatat/
17 august 2012 at 9:03 pm
„Am şi un decalog aici. Eu l-am scris şi tot eu l-am atîrnat pe peretele sălii de aşteptare. Cum ridic ochii, îl văd. Şi de fiecare dată citesc una din cele zece porunci. De fiecare dată una singură, ca să mă con¬ving s-o urmez.
Iată-le cum sună:
Prima poruncă: Să aştepţi oricît.
A doua poruncă: Să aştepţi orice.
A treia poruncă: Să nu-ţi aminteşti, în schimb, orice. Nu sînt bune decît amintirile care te ajută să trăieşti în prezent.
A patra poruncă: Să nu numeri zilele.
A cincea poruncă: Să nu uiţi că orice aşteptare e provizorie, chiar dacă durează toată viaţa.
A şasea poruncă: Repetă că nu există pustiu. Există doar incapacitatea noastră de a umple golul în care trăim.
A şaptea poruncă: Nu pune în aceeaşi oală şi rugăciunea şi pe Dumnezeu. Rugăciunea este uneori o formă de a spera a celui ce nu îndrăzneşte să spere singur.
A opta poruncă: Dacă gîndul ăsta te ajută, nu evita să recunoşti că speri neavînd altceva mai bun de făcut sau chiar pentru a te feri de urmările faptului că nu faci nimic.
A noua poruncă: Binecuvîntează ocazia de a-ţi aparţine în întregime. Singurătatea e o tîrfă care nu te învinuieşte că eşti egoist.
A zecea poruncă: Aminteşte-ţi că paradisul a fost, aproape sigur, într-o grotă.”
19 august 2012 at 9:09 pm
Mulţumesc Anca