Cimitirul de piane este unul dintre puținele romane pe care am simțit că le-aș reciti imediat ce l-am terminat. Or mai fi fost altele la fel, dar cred că le număr pe degetele de la o mână. Sunt sigur că și pentru tine există cărți care-ți forțeaza ecluzele ce îți țin prizoniere emoțiile, eliberându-le în talazuri, inundând totul, cat vezi cu ochii. Nu ți le recunoști și te surprinzi văzându-te ca ești în stare de asa ceva. Nici nu ai crede că sunt emoțiile tale dacă nu le-ai vedea cum izvorăsc din tine, din pieptul tău care dintr-odată e prea mic.
Fă un exercițiu când vei citi Cimitirul de piane: în clipa în care ești lovit de o „tușă” a lui Peixoto ridică ochii și oferă-ți un moment doar pentru tine. Privește în jur, fără vreo țintă, și vei fi surprins de efectul Peixoto: vei vedea lucruri, creierul tău îți va fi eliberat și vei observa detalii pe care nu te credeai în stare că le poți remarca. Citește în continuare
Toate cele rele 