Extinderea domeniului luptei

Avertisment: daca esti o persoana cu aplecare catre depresii nu te apuca de Houellebecq. Sau daca te apuci, o faci pe riscul tau. Cred ca toate romanele lui Houellebecq trebuie sa inceapa cu un disclaimer pe care sa il semnezi. Sau la librarie, cand cumperi cartea, sa te puna librarii sa vii cu adeverinta de la medic.

Domnul Houellebecq este un tip erudit care isi  arata eruditia cu pofta. Si peste aceasta pofta mai vine si un cinism feroce. Demonteaza tabuurile varstei mijlocii cu o precizie chirurgicala si rupe lanturile ce tin adevarurile incomode la adapost. Si astfel acestea apar in fata noastra dezbracate de orice falduri ce le-ar acoperi pudic, mustind de sensuri intepatoare.

Extinderea domeniului luptei, primul roman al lui Houellebecq, imi pare un roman cam neinchegat. Ideile lui, exprimate atat de brutal, atat de cristalin, nu se incheaga intr-o poveste. Mi-a parut rau, dar pana la urma e OK pentru ca Particulele elementare (al doilea roman al lui si pe care l-am citit inainte) este unul de exceptie si care ii datoreaza foarte mult acestui Extinderea domeniului luptei.  Astfel ca de la un moment dat am renuntat sa mai caut coerenta povestii si m-am limitat la a savura trufele scoase la iveala de Houellebecq (dar am rezistat mai bine decat in Maretele maimute). Am acceptat sacrificiul asta, pentru ca ideile au fost reluate in romanele ulterioare, inchegate in poveste asa ca nu m-am suparat prea tare pe el.

Am observat ca in ultimul timp au aparut foarte multe romane in care sexul este prezentat brutal, fara niciun ascunzis, fara nicio mijlocire. Nu totdeauna sunt de acord cu abordarea asta pentru ca am avut de multe ori senzatia ca sexul in aceste carti e inserat doar pentru a vinde romanul. Cateodata, totusi e prezent pur si simplu ca sa accentueze faptul evident ca sexul este extrem de important in viata noastra actuala. In cartile lui Houellebecq: sexul este material de studiu. Conceptul este demontat metodic, intr-un demers demn de cauza deconstructivismului. Astfel te descoperi analizandu-ti propria viata sexuala, nu excitandu-te citind despre experientele eroilor.

La fel de predilecte pentru romanele lui Houellebecq sunt alienarea, prapastia dintre individ si propriile-i asteptari,  paradoxul singuratatii individului intr-o societate suprapopulata. Mi s-a parut reprezentativ pentru toate cele trei romane ale lui Houellebecq pe care le-am citit pana acum urmatorul fragment din Extinderea domeniului luptei:

…individul uman nu poate accepta ideea de imbatranire si de moarte; in civizatiile actuale, ea se extinde, suverana si absoluta, umple treptat campul constiintei, nu lasa loc pentru nimic altceva. […] Dispare pana si dorinta; raman amaraciunea, resentimentul si frica. Amaraciunea, mai ales: o amaraciune imensa, inimaginabila. Nicio civilizatie, nicio epoca de pana acum nu le-au putut provoca atata amaraciune celor care-au trait in ele. Din acest punct de vedere traim o epoca fara precedent. Daca ar fi sa rezumam starea mentala contemporana intr-un singur cuvant, neindoielnic l-as alege pe acesta: amaraciunea.

Ca o concluzie, imi place Houellebecq pentru ca nu se ascunde dupa surogate semantice, dupa nuante. Iti spune ce are de spus, ceea ce stii si tu foarte bine; el doar da la o parte poleiala sub care societatea, educatia au ascuns adevarurile primordiale. Si asta cu o brutalitate salbatica. Houellebecq uraste ipocrizia, uraste pudibonderia (doar e francez, trebuia sa fie dusmanul pudibonzilor). Houellebecq uraste criza omului de varsta a doua, dar ii ofera mantuirea aratandu-i drumul inspre optiunea asumarii propriei conditii.