Macroul sau exercițiu de scriere automată

Am participat la un moment dat la un curs unde ni s-a cerut să scriem timp de cinci minute orice ne trece prin cap, fără să pierdem vremea gândind. Și iată ce a ieșit din mine:

„Stilou, macrou, mămăligă”. Astea erau cuvintele pe care le-am citit pe bileţelul lipit de frigider. Ce-o fi vrut să spună Ana cu cuvintele astea trei. Adică, aveam eu de făcut ceva? Cum aş fi putut afla? Cum să aflu, dacă a plecat de-acasă acum două zile şi nu răspunde la telefon. Câteodată nu răspunde, câteodată are telefonul închis. Îi las tot felul de mesaje: o implor, o blestem, o iubesc, o urăsc… depinde de cât am băut.

Am început să visez cuvintele alea trei, mă trezesc plin de sudoare şi mă întreb ce ar putea să însemne stiloul ăla înfipt în mămăligă care lasă o pată verde neregulată în locul unde e înfipt. Curios lucru, macroul nu apare niciodată în vis. Nu că aş putea deosebi un macrou de un crap chinezesc. Poate că macroul e cheia, poate că din cauza aia nu îmi apare în vis. Am întrebat-o de câteva ori pe Ana în mesajele lăsate pe telefon ce a vrut să spună cu macroul ăla blestemat. Niciun răspuns. Sunt zece zile şi nu am niciun răspuns.

De ce a făcut asta? De ce, Ana? De ce ai plecat şi m-ai lăsat cu macroul ăsta blestemat pe cap?