Tag Archives: Michel Houellebecq

Garage sale – gratis

A fost o vreme când aroganța mea spunea că aș fi în stare să citesc o carte în limba ei orginală, că vezi doamne, aș putea eu traduce eu mai bine decât traducătorii care traduc… Ei bine, aroganța mea e o proastă și, probabil, din cauza ei am interpretat la greșita valoare L’Enquête și La carte et le territoire. Așa că am de dat gratis câteva titluri, pentru cititori mai buni în limba respectivă. Primul sosit, primul servit. ;)

Titlurile sunt următoarele, în ordinea alfabetică a autorilor:

  1. Philippe Claudel – L’Enquête – ADJUDECAT
  2. Charles Dickens – Great Expectations – ADJUDECAT
  3. Jeffrey Eugenides – The Marriage Plot – ADJUDECAT
  4. Michel Houellebecq – La carte et le territoire – ADJUDECAT
  5. Haruki Murakami – Norwegian Wood (asta nu e în japoneză, e în engleză :P ) – ADJUDECAT
  6. Joyce Carol Oates – The Gravedigger’s Daughter
  7. Will Self – Liver
  8. Thorne Smith – Skin and Bones
  9. John Steinbeck – Of Mice and Men – ADJUDECAT
  10. John Steinbeck – The Grapes of Wrath – ADJUDECAT
  11. J.R.R. Tolkien – The Lord of the Rings, Part Two: The Two Towers
  12. John Updike – The Afterlife and Other Stories
Anunțuri

Harta şi teritoriul

Tocmai am citit la Alberto Moravia în „Amorul conjugal” că indiferent cât de bine e scris un roman din punct de vedere tehnic, perfect în fiecare detaliu al lui, acesta trebuie să fie viu ca să aibă cu adevărat valoare, ca să ştim ce să facem cu el. Şi dacă nu ştim ce să facem cu el, îl lăsăm deoparte şi îl uităm. Aşa e şi cu La carte et le territoire. Oameni care se pricep mai bine ar putea spune că e scrisă perfect din punct de vedere tehnic. Ar putea, dar asta nu înseamnă că o şi spun. Am citit critici care spun că Houllebecq ar fi ajuns la maturitate cu Harta şi teritoriul, că asta e cea mai bună carte a lui. Pentru mine însă, romanul nu e viu.

Mi-e relativ uşor să scriu despre romanul ăsta pentru că nu mi-a plăcut. Mesaj subţire, cuminte, banal, diluat, adică exact ce nu văzusem la Houellebecq.  Citește în continuare


Posibilitatea unei insule – Michel Houellebecq

Mi-au cam placut celelalte carti ale lui Houellebecq, dar despre asta nu mai pot sa spun acelasi lucru.  Cred ca aici l-a cam luat valu’ pe Michel… Chestiile care imi placeau la el, ( de ex. brutalitatea cu care spunea lucrurilor pe nume) si-au cam pierdut din stralucirea pe care le-o dadeam in celelalte trei romane. De data asta m-a enervat mizantropia lui.

Nu am chef sa vorbesc prea mult despre romanul asta. Ce pot sa spun este ca nu mi-a placut. Aceleasi idei ale lui regasite si prin celelalte carti si oarecum reincalzite. Sexualitatea este bineinteles prezenta din plin insa episoadele sunt sterile, triste si inutile in economia romanului. A  rezultat un roman mult prea lung care nu aduce in sine nimic nou. Si in plus mi-a facut rau si la digestie cand personajul lui Houellebecq imi spune ca interzicerea incestului reprezinta o ipocrizie si mai ales o nedreptate impusa abuziv de societate (incestul este un „absurd si umiltor tabu”). Nu sunt pudic de felul meu, si stiu sa inteleg cand cate un scriitor foloseste exagerari ca sa transmita un mesaj anume, dar totusi… parca a fost prea mult. 

In concluzie, daca vrei sa citesti Houellebecq citeste Extinderea domeniului luptei, Particulele elementare sau Platforma. Posibilitatea unei insule nu merita sa iti pierzi timpul. Iti vorbeam despre „Trei zile cu mama” ca ar fi castigat premiul in dauna lui Houellebecq. Posibilitatea unei insule este cartea cu care Michel a participat in anul ala. Nasol de saracul juriu ca a trebuit sa se chinuie cu cartile astea doua…

PS: Sunt unele idei exprimate interesant si care au avut efect asupra mea:

In prima parte a vietii devenim constienti de fericirea de care am avut parte abia dupa ce am pierdut-o. Vine apoi o varsta, o varsta secunda, la care, cand incepem sa traim o perioada de fericire, stim din capul locului ca o vom pierde pana la urma.

…dar totusi… nu se merita!