I-am trimis pe fotbalistii nostri in Elvetia cu cele mai simpatice ganduri de care am fost in stare. Nu speram nimic de la ei, as fi vrut doar un pic de emotie simtita la un scapat singur cu portarul…
Am facut egal cu Franta! Am vazut o echipa a Romaniei in sfarsit motivata, in sfarsit increzatoare ca va sparge complexul pe care il avem impotriva Frantei. Am lacrimat (ca un fraier sentimental, stiu!) cand i-am vazut pe ai nostrii fotbalisti cantand imnul din toti rarunchii. Da’ asa-s eu cand ma uit la fotbal.
Meciul a fost intr-adevar plictisitor, nu s-a intamplat nimic. Dar macar nu am pierdut si asta e un lucru bun avand in vedere de cat de complexati suntem in fata francezilor. Francezi care ne-au ironizat in toate felurile de-a lungul anilor si pe care de cel putin 15 ani de zile imi doresc sa ii batem la ceva. Cred ca pot numara pe degete de la o mana victoriile impotriva lor la orice sport. Singura pe care o tin minte este cea de anu’ trecut in Campionatul Mondial de handbal feminin de la Paris cand am castigat dupa 4 reprize de prelungiri si dupa ce am recuperat 7 goluri si Radu Naum (care a devenit o marca) deja isi blestema zilele ca s-a nascut roman. Cred ca acest Radu Naum a adormit cu castile pe urechi cand asculta Miorita, altfel nu pot sa imi explic aceasta acceptare a mediocritatii.
Dar, totusi, ar fi trebuit sa ne bucuram pentru rezultat. Insa, nu, noi nu stim cum se face chestia asta. Noi suntem niste romantici incurabili si acceptam cu rusine ironiile presei europene pentru meciul asta plictisitor. De parca noi am fi fost in vreun fel vinovati ca fotbalul specatacol a fost violat cu bestialitate.
Se castiga meciuri din erori de arbitraj si aceste victorii se accepta de catre invingatori cu un ranjet ironic pe fatza. Castigi meciuri la penalty dupa ce ai fost dominat 120 de minute… si accepti asta cu un ranjet superior. Noi pierdem meciuri pentru ca un idiot de tusier nu vede o minge intrata in poarta un metru in meciul cu Bulgaria; pentru ca un arbitru de centru (Urs Mayer – elvetian) da penalty doar pentru ca vede un jucator danez cazut pe jos fara sa vada ca fusese calarit de un coechipier de-al lui; pentru ca acelasi arbitru prelungeste meciul mai mult decat spune regulamentul cat sa dea danezii golul care sa ne scoata din carti. Si atunci blestemam ghinionul nostru de „saraci care au stat la portile Orientului ca sa ii aparam pe vesticii imbuibati de urgia otomana”. (m-am saturat de mania asta a noastra a persecutiei)
Si cand putem si noi sa ranjim?!!? Ne rusinam!!!!?! Ne cerem scuze pentru fotbalul plictisitor… Suntem niste fraieri.
Astept cu infrigurare meciul de maine cu Italia. In seara asta simteam ca intru in atmosfera meciului si ma gandeam cum ar fi sa ma bucur, sa ragusesc la victoria noastra. Pana cand il aud pe moderatorul emisiunii EuroStar de pe TVR1, Tudor Furdui, incheind emisiunea si pregatindu-ne pentru pentru meciul de a doua zi, astfel:
„… sa speram ca Italia nu va avea o tresarire de orgoliu maine!”
Cum dracului mergem noi la lupta? Cum mai asteptam de la jucatorii nostri ceva, in conditiile in care tu, comentator la televizor, faci tot posibilul sa zdruncini moralul? Cum vom putea sa castigam ceva vreodata daca oamenii care ar trebui sa incerce sa insufle optimism populatiei, oamenii care ne pot influenta starea de spirit gregara ne sugereaza sa mergem la biserica sa ne rugam ca Italia nu va avea o tresarie de orgoliu. Si astfel poate scoatem si noi un egal cu campioana mondiala! Olanda matura cu ei pe jos si noi ne rugam sa nu se fi trezit bestia ca sa castigam si noi un punct. De ce considera astia ca trebuie sa ne indemne la realism? Se gandesc ca asa ne pregatesc pentru ce e mai rau, sa nu care cumva sa cadem prea de sus si sa ne doara curul. Ei bine, eu vreau sa traiesc meciul ala la intensitate maxima, nu sa il aud pe unu’ cum incearca sa ma „protejeze”. Mi-am dorit mult sa ajungem din nou la un Campionat din asta si nu am chef sa il aud pe vreun tampit la televizor cum nu se poate stapani sa nu-si ridice balaceala lui in mediocritate la stadiul de model pentru un popor.
Va rog domnilor, cereti-va afara! Si sper, pentru binele vostru, ca nu o sa nu imi spuneti ca daca nu imi convine sa schimb canalu’.
Toate cele rele 
13 iunie 2008 at 10:08 am
lololololololol
mi-a placut titlul – > muuuult de tot
aici nu se aplica „schimbarea canalului” , aici e o stare de spirit pe care ai descris-o si … nasol e ca ai perfecta dreptate…
romaniaaaaa, romaniaaaaa, romaniaaaaa
13 iunie 2008 at 10:16 am
Romaniaaaaaaaaa, Romaniaaaaa, o-le-o-le-o-leeee!
2-0 pentru Romania, Romaniaaaaa, o-le, o-le, o-leee!
:)
13 iunie 2008 at 3:29 pm
Hai ROMANIA!!
Sper sa nu fie comentatorul ala aberant care nu face altceva decat sa citeasca statistici despre jucatori si/sau povestea vietii lor TOT meciul, ignorand total ce se intampla pe teren. E super enervant. Tace cate 5 minute, dupa aia iar gaseste o povestioara sau o statistica. (Nu stiu cum il cheama.)
Si ma scoate din minti obsesia comentatorilor cu originea fiecarui jucator. Si ce daca Hakan Yakin e nascut in Turcia?!? E cetatean Elvetian si joaca pt Elvetia, nu trebuie sa-mi aminteasca la fiecare posesie ca e de fapt nascut in alta parte. De parca golul lui conteaza ca numai jumate de punct pt ca e mai putin Elvetian decat ceilalti. Valabil si pentru Podolski, si altii.
ROMANIIIIIA, ROMANIIA, OLE OLE OLE!!!
17 iunie 2008 at 5:04 pm
super!!
simt ca o scriitura despre meciurile cu italia si olanda e pe vine.
17 iunie 2008 at 5:06 pm
@ranjix: sorry, da’ nu vine nicio cronica de meci. sunt prea emotionat si cred ca nu as fi in stare.
18 iunie 2008 at 1:45 pm
Balada Mioriţei la Euro 2008
Pe-un picior de plai
Unde habar n-ai
Iată vin cu tot
La aeroport
Jucători – vedete
Cu cercei şi plete,
Ghiuluri, celulare,
Şi cu girofare
Cu gagici frumoase,
În ţoale bengoase.
Se vor îmbarca
Cu toţi vor pleca
Spre un campionat
De toţi aşteptat
Cam de vreo opt ani
Speranţe şi bani,
Ni s-a împlinit
Pohta ce-am pohtit
Ne-au aruncat sorţii
Într-o grupă a morţii,
Cu dârzi olandezi,
Cu cocoşi francezi
Şi italieni
Iuţi şi cam vicleni.
Cu toţi am crezut
De la început,
Biata Mioriţă
Va fi chisăliţă,
Vom fi nişte miei
În groapa cu lei,
Cu toţi ne gândeam
Şi ne plănuiam
De la început
Nu-i nimic pierdut,
Să jucăm frumos
Şi spectaculos,
Orice gol marcat
Sau punct câştigat
Va fi preţuit
Şi sărbătorit…
Umpluţi de emoţii,
Am înfruntat sorţii
Jucând primul meci
C-o echipă – terci,
De cocoşi francezi
Ce ai noştri iezi
De se-nvârtoşau,
Sigur o bateau.
Dar am remizat
C-un zero barat
Într-un meci închis
De mare plictis…
Apoi a urmat,
Meciul aşteptat,
Mare tevatură
Cu echipa azură,
Ce fusese încinsă,
Umilită, învinsă,
De nişte batavi
Aprigi rău şi bravi.
Dumnezeu din cer
Şi c-un tuşier
Mult ne-au ajutat,
Gol le-au anulat,
Şi-un italian
Puţin cam plăvan,
S-a cam bâlbâit,
Direct l-a servit
Pe al nostru Mutu,
Care a dat cu şutu’
Le-a băgat-o în plasă
Şi mortul în casă.
Dar nu a ţinut
Decât un minut,
Că ne-au egalat
Dintr-un gol ciudat,
Căci un brav fundaş
Zis Gabi Tamaş,
Dă pe lângă minge
Şi meciul se-ncinge.
Nenea flueraş
Cu capul golaş,
Ne face cadou
Ca la anul nou,
Un pinalti mare
De calificare,
Numa’ gol să dai,
Că noroc tot ai…
Intră iar în scenă,
Vedeta eternă
Tot Mutu şutează
Şi normal, ratează!
În toată splendoarea
Şi calificarea…
Acum olandezii
Au bătut francezii,
Făcând cu ei borş
Zeamă de cocoş.
Bieţii noştri iezi
Spun la olandezi
S-o lase mai moale,
Capul nu-i mai doare
Sunt calificaţi
Şi-ar fi câştigaţi,
Meciul lor să-l dea,
Atunci ar scăpa
De italieni
Care sunt vicleni,
Sărmanii francezi
Văd doar stele verzi,
Sunt împrăştiaţi,
Descalificaţi.
În al treilea joc,
Nu mai era loc
Să se speculeze,
Să se parieze,
Mioriţa laie
Iese la bătaie,
Că e favorită
De lume iubită,
Temuţii batavi
Nu mai sunt chiar bravi,
Vor să se conserve
Au băgat rezerve,
Sunt buni de bătut
De la început.
Joacă relaxat,
Ratează distrat,
Ai noştri stresaţi
Cad ca seceraţi,
Cu fundul pe jos
Şi joacă fricos.
Dică parcă doarme,
Mutu are toane,
Contra n-are treabă
Tot cade prin iarbă,
Bănel tot aleargă
Mingea s-o culeagă,
Şi face marcaj
La kilometraj,
Iar bietul Piţurcă
E sătul de ţurcă,
Schimbă disperat
Dar s-a terminat!
Meciul s-a sfârşit,
Rău ne-au umilit,
Jucând cu rezerve
Iar noi cu conserve.
Vor veni în ţară,
Pentru a câta oară?
Spunând răspicat:
IARĂŞI AM RATAT!
18 iunie 2008 at 3:41 pm
Am ascultat interviurile de dupa meci. Au fost cam obositi, au avut ghinion, stresul a fost mare, nu au atacat cat ar fi trebuit si nu s-au aparat suficient. Piturca zice ca plecam cu fruntea sus, Hagi ne felicita sincer si ne bate incurajator pe umar semn ca a fost o aventura de exceptie.
De unde privim lucrurile, din postura umila a unui campionat corupt ??
Varianta 1:
OK! Atunci ceea ce s-a intamplat la Euro nu e o performanta, e pur noroc si trebuie zis ca asta e tot ce putem fratilor, ce vreti mai mult. Mai mult nu se poate, nu trebuie sa ne prostim unii pe altii.
Varianta 2, ireala evident, ar fi daca Piturca ar fi plecatara la Euro cu ambitia declarata sa se izbeasca direct cu fruntea in cupa. Ce Italie, ce Franta sau Olanda, ii zobim pe toti! Iar daca nu, eu, Piturca Victor ma fut pe el de antrenorat la Nationala si ma car la oi. Atunci nu ne-am mai lamenta ca totusi ne intoarcem acas’ cu fruntea sus, nu! daca stacheta era mai sus ceea ce s-a intamplat e un esec si trebuie asumat ca atare.
Ce ii deranjeaza pe romani e inexplicabilul situatiei (sau penibilul acesteia), evident ca varianta 1 e cea aproape de realitate, aceasta varianta insa indica o criza pe care nimeni nu si-o asuma. Aici e buba! Ne vaicarim aiurea orbecaind in jurul problemei de fond. Fotbalul romanesc actual nu merita mai mult – asta e ceea ce nu s-a zis, da!, e remarcabil ca Piturca si echipa au ajuns unde au ajuns in astfel de conditii. La fel, meritul lui Piti pentru jocul nou si pragmatic al nationalei, nimic de zis. In final insa cand au luat-o in mecla cat l-ar fi costat pe Piturca sa iasa in fata si sa spuna ceea ce stim cu totii: ca asta e tot ce putem, sa ne recunoastem limitele nu sa intram in chestiuni oculte si explicatii abstracte, sau sa ne suparam pe suporteri, pe ziaristi si pe cei ce in loc sa ne ridice statui ne critica.