Astazi am avut un noroc teribil. Am intrat la Ivanov, spectacol pus în scenă la Bulandra în regia lui Andrei Şerban! E ceva in spectacolele de la Bulandra care rezonează cu tine, vibraţia emoţiilor punând stăpânire pe întreaga ta fiinţă. Mi-aduc aminte de Oblomov şi nici Ivanov nu a fost mai prejos. Am urmărit tremurând întreaga reprezentaţie, uneori străbătut de fiori pe şira spinării, dar de cele mai multe ori încercând să-mi stăpânesc lacrimile.
Despre piesă nu am mare lucru de spus, faptul că e scrisă de Cehov spune destule. Personajele sunt ruseşti până în măduva oaselor. Spleen-ul rus respiră prin toţii porii. Eu nu am pregătirea să critic o punere în scenă. Pot spune doar că au fost trei ore jumate delicioase şi am înţeles încă o data de ce îmi place atât teatrul şi de ce mă simt atât de atras de scenă. Totuşi îmi voi spune părerea cu privire la câteva aspecte.
1. Marius Manole în rolul lui Borkin a fost absolut magnific, cum m-a obişnuit de altfel. Simţeam o plăcere deosebită să îl văd cum umple scena, cum atrage toate privirile şi toate sufletele. De asemenea, mi-a plăcut Cornel Scripcaru în rolul lui Lebedev: a întruchipat foarte credibil şi haios personajul lui. Vlad Ivanov a fost inegal, alternând momente de forţă impresionante cu momente necredibile. Poate a avut zi mai puţin inspirată, dar am oarecari dubii. Cred totuşi că registrul trăirilor personajului lui a fost un prea vast pentru ce poate el duce.
2. O mare dezamăgire a fost momentul aplauzelor. Publicul a aplaudat mult, chemîndu-i pe actori pe scena. La fel ca la Oblomov, nu toti au răspuns chemării noastre. A fost un moment penibil în care patru actori se rugau fără succes de cei din culise să vină să ne salute. Cei care au venit să primească aplauzele noastre îşi cereau stingheriţi scuze că sunt doar ei acolo. A fost trist pentru că publicul chiar a aplaudat puternic… Victor Rebengiuc nu a răspuns (la fel ca la Oblomov (later edit: am greşit spunând despre Rebengiuc că nu a ieşit la aplauze în Oblomov când el nici nu a jucat în Oblomov. Cel care nu a ieşit la aplauze la Oblomov a fost Ion Besoiu, dar nu numai el…)), dar şi mai grav a fost ca Vlad Ivanov, personajul principal, nu a fost printre cei care s-au întors… Vineri am fost la Egoistul şi am fost emoţionat de felul în care Radu Beligan a primit aplauzele noastre. În schimb Vlad Ivanov are lacune şi în ceea ce priveşte respectul pentru public. Sper doar să nu aştepte să împlinească 92 de ani ca să înveţe lucrul asta. Oricum, va regreta că a risipit aplauzele alea ale noastre.
Concluzia ce se trage totuşi este că Ivanov în regia lui Andrei Şerban este un spectacol de excepţie. Punerea în scenă este remarcabilă, textul îţi ridică multe semne de întrebare. Trebuie să mergi!
Toate cele rele 
7 noiembrie 2011 at 2:50 pm
Este un spectacol superb, şi eu m-am întors să-l văd pentru a doua oară. Înainte să se închidă stagiunea lucrurile erau normale la aplauze, de unde această duritate faţă de Vlad Ivanov?
7 noiembrie 2011 at 3:44 pm
În ceea ce priveşte episodul cu aplauzele nu am cum să tac. Lumea iubeşte teatrul şi îi iubeşte pe actori. Singura metodă la îndemâna publicului ca să îşi arate această dragoste şi apreciere sunt aplauzele. Când cineva îţi spune că te iubeşte şi tu îi întorci spatele cam ce mesaj îi transmiţi prin atitudinea asta? Că nu îţi pasă… Oare asta vor actorii să înţelegem noi? Nu vreau să cred asta.
În ceea ce priveşte inegalitatea în interpretare, nu vreau să apar dur. Eu doar exprim o părere, o reacţie la ceea ce am simţit. Personajul Ivanov e extrem de greu şi au fost foarte multe momente în care Vlad Ivanov m-a făcut să îi simt acolo personajul, mi-a dat fiori de gheţă, am plâns împreună cu el. Au fost însă unele momente (mai puţine decât cele care mi-au plăcut) în care mă pierdea şi nu îl mai credeam.
Dar, una peste alta, spectacolul este de excepţie şi asta contează.
7 noiembrie 2011 at 10:01 pm
Rebengiuc nu obişnuia să risipească aplauze, cel puţin când l-am văzut la TNB, chiar în stagiunea trecută, a reacţionat foarte frumos la moment…Oblomov am văzut în altă distribuţie, mai demult, nu cu Rebengiuc şi nu-mi amintesc cum a fost la final.
Te invidiez că ai văzut Egoistul, îl pândesc de mult şi n-am reuşit să prind bilete, am fost inclusiv sâmbătat la casa de bilete de la TNB, după ce se afişau spectacolele pentru săpt următoare şi tot degeaba, cred că va trebui să fac efortul să mă trezesc într-o sâmbătă dis de dimineaţă şi să mă postez acolo…
7 noiembrie 2011 at 11:01 pm
Trebuie să îmi cer scuze… Victor Rebegiuc nu a jucat în Oblomov la Bulandra. L-am confundat cu Ion Besoiu care nu a ieşit la aplauze la Oblomov.
14 noiembrie 2011 at 10:33 am
[…] va prezint si un articol ce nu apartine saptamanii ce a trecut, poate chiar si mai multe. Pe blogul “Toate cele rele”, Scorillo ne impartaseste impresiile cu privire la reprezentatia piesei de teatru […]
22 iulie 2013 at 10:12 am
cine esti tu care vorbesti despre teatru? esti din bransa?daca nu, taci si nu comenta. De unde atata durtate fata de vlad ivanov? ai citit cehov la viata ta? a sa vezi ca asa sunt, alternante si ca omul daca nu tipa nu inseaman ca nu e incarcat sau nu are forta.. poate peronajul asa e. intai citeste si apoi apuca-te de cronici. Daca nu a iesit la plauze nu isneamna ca e lipsit de respect i poate constient ca spectacolul dins eara respectva nu a fost atat de bun.. n uesti actor ca sa ti permiti sa vb despre asta. stai la locul tau si citeste enigma otiliei
22 iulie 2013 at 12:27 pm
Anca, nu am să răspund cu aceeași monedă la mojiciile din comentariul tău. Observ totuși că nu ai citit cu atenție ce am scris eu și ai tras concluzii pripite.
Dar hai s-o luăm organizat:
1. Nu știam că lumea teatrului este o lume închisă, rezervată numai oamenilor din branșă. După părerea ta poate că dacă nu sunt actor nu ar trebui nici să mă duc la teatru ca să nu deranjez prin exprimarea unei opinii. Nu știam că nu îmi pot permite să vorbesc despre asta. Dar, probabil, dacă aș fi avut numai cuvinte de laudă aș fi avut brusc orice drept din lume.
2. Nu, nu am citit Cehov, dar am văzut destule piese de Cehov, în diverse interpretări, ca să știu ce atmosferă creează el și să înțeleg drama personajelor. Se pare că pe tine nu te-a ajutat faptul că ai citit Cehov ca să înțelegi și opinia mea. Așa că nu trage concluzii pripite cum că eu aș fi vrut ca Vlad Ivanov să țipe toată piesa ca să-i consider jocul perfect. Problema cu acele momente necredibile este că nu a reușit să-mi transmită emoția pe care încerca să o exprime. Și în plus, Vlad Ivanov bolborosește cuvintele câteodată, așa a făcut și la spectacolul la care am fost, așa face și în filme. Și dacă dicția nu este importantă în teatru, eu ce să mai zic.
3. A nu ieși la aplauze este ÎNTOTDEANUA lipsă de respect. Chiar dacă el ar fi simțit că nu i-a ieșit piesa, ar fi putut interpreta că noi prin aplauzele noastre îl susținem în continuare. Și astfel să decidă să iasă. Prin aplauze, pe lângă aprecierea față de prestația actorilor, publicul își arată și respectul pentru oamenii ăia care se străduiesc acolo pe scenă. Respect pe care îl dorim și noi înpoi. Sunt sigur că lui Vlad Ivanov nu i-ar fi căzut bine să ieșim din sală fără nicio reacție.
4. M-ai prins, sunt vinovat! Ai dreptate, am citit Enigma Otiliei acum douăzeci și cinci de ani, în liceu. Pe vremea mea era lectură obligatorie, nu știu acum dacă mai e. Pare că a devenit un titlu pe care oamenii îl folosesc ca să eticheteze peiorativ alți oameni. A devenit un soi de OTV al literaturii. Totuși, în dreapta ecranului cărțile pe care le-am citit în ultimii ani și-ți poți face o idee despre ce cărți citesc. Asta dacă te poți concentra și la altceva decât la jignirea pe care ți-am adus-o prin textul meu despre Ivanov