Hapiness is mostly about managing your expectations
Acum ceva timp, inspirat de o „drama” a unui coleg de servici, mi-a incoltit in creier „maxima” asta. Stiu ca nu spune ceva nou, da’ mi s-a parut mie interesant felul in care s-a articulat in mintea mea. Mandru nevoie mare, mi-am pus-o ca status pe Yahoo Messenger ca asa suntem noi cand vrem sa ne dam destepti: ne punem cate ceva „destept” pe mess. Am primit mai multe reactii; majoritatea au urmat urmatorul pattern:
La inceput, toata lumea a fost lovita de „simplitate”. O chestie de genul: „da ma, corect. nu m-as fi gandit”. Dupa 5 minute (cum mi s-a povestit de fiecare data) reactia a fost total opusa, de negare: „e o porcarie! cum sa iti controlezi asteptarile? eu nu vreau asta!!! eu vreau surprize, eu vreau libertate! O astfel de gandire denota o lasitate trista. Trebuie sa iei in piept tumultul vietii cu toate bunele si cu toate relele ei! ” (citatele din acest colaj sunt aproximative)
In viata spunem multe lucruri, dar cu timpul le uitam. Aceste reactii ma vor face sa nu uit acest Status De Mess. Aceste reactii au trezit in mine dorinta de a sonda si mai adanc aplicabilitatea acestui enunt. Si am gasit multe situatii in care se potriveste (bineinteles, nu in toate). Dar nu despre aceste situatii vreau sa vorbesc.
Faza e ca eu nu zic ca nu trebuie sa avem libertate. Nu insinuez ca trebuie sa iti controlezi viata in totalitate. Nu zic ca imi doresc sa nu am surprize in viata. Eu spun doar ca cele mai mari sanse sa atingi fericirea le ai atunci cand iti alegi cu grija asteptarile. Vrei mai mult ? Esti de laudat pentru ambitie, dar asuma-ti faptul ca ambitia poate ajunge dusmanul de moarte al fericirii. Exista o foarte fina linie de demarcatie intre ambitia pozitiva si ambitia negativa. Nu ne dam seama de ea decat atunci cand e prea tarziu, dupa ce am depasit-o. Stiu ca sunt cinic zicand asta si poti spune ca sunt ipocrit. Recunosc ca eu insumi imi doresc mai mult decat pot obtine, deci sunt pe drumul care ma indeparteaza de fericire.
Si acum ajung la subiectul acestui text.
Acum cateva zile, am gasit pe http://www.ted.com un clip care avea un titlu care m-a intrigat – Paradox of choice.
Ascultandu-l am fost lovit de faptul ca am gasit pe cineva care e si mai brutal decat mine, zicand:
The secret to hapiness is low expectations.
Cam la asta ma refeream la momentul enuntului meu. Urmarind clipul asta am simtit ca rezonez cu ceea ce spune omu’ ala acolo. Si sunt si multe altele cu care sunt de acord din clip, nu numai cu aceasta fraza.
Nu vreau sa zic ca sperantele inalte nu sunt bune, ca trebuie sa controlam totul in viata noastra pentru a fi fericiti. Nu vreau sa spun ca de-acu incolo imi voi conduce viata cu asteptari mici. NU vreau sa spun ca avea dreptate Biblia cand spunea „Fericiti cei saraci cu duhul”, pentru ca nu despre asta e vorba in clip sau in ce am vrut eu sa spun.
Vreau sa spun ca daca NU esti fericit asta ar putea fi un motiv: iti doresti prea mult. Si nu totdeauna mai mult inseamna mai bine pentru tine. Acest mai mult se insinueaza pervers prin spatele tau si te musca de fund. Asuma-ti acest lucru si poate asa vei gasi calea spre fericire!
PS: Nu te uita in gura lu’ Coelho (un individ care mi se pare lipsit de valoare): Universul nu comploteaza pentru implinirea legendei tale personale. Universului nu ii pasa de tine.
Toate cele rele 
16 februarie 2010 at 6:06 pm
Hmmm, m-am gandit si eu la toate lucrurile astea si in mare sunt de acord cu explicatiile tale referitoare la „maxima”.
Nu sunt de acord cu ultima parte, neavand nicio legatura cu P.Coelho (care si mie mi se pare destul de simplu si ieftin-dar cred ca vine din dorinta lui de a fi accesibil si de a transmite ce crede oricui-ceea ce il scuza cumva).Eu cred ca universului ii pasa de fiecare dintre noi, prin simplul fapt ca facem parte din el,numai ca trebuie sa fii deschis la tot ce ti se da, durere sau fericire.Cred ca fiecare dintre noi e o infima parte din acest infinit univers asupra caruia ne dam cu presupusul si ca fiecare comunica cu intregul sistem.
Poate ca asta e argumentul care ma face sa nu renunt sa cred ca viata e frumoasa, chiar daca multe intrebari imi sunt inca fara raspuns.
Discutia e f lunga de aici inainte si greu de gasit cuvinte sa vb despre ce simt cand ma gandesc de ce sunt aici.
Cred cu tarie ca exista metode de accesare a energiei divine, aia din care suntem facuti toti, neavand bineinteles legatura cu vreo religie.Si cred ca tot ce simtim, sentiment sau emotie, nu poate fi controlat de creier….dar ne e greu si frica sa ne bazam in primul rand pe ce simtim.Si nu cred ca e nevoie sa fii „sarac cu duhul” ca sa fii fericit.Cred doar ca e nevoie de iubire, inteleasa profund.
Trebuie doar sa intelegi ca dc esti aici , exista un motiv si ca daca esti deschis la tot ce se intampla, e posibil sa intelegi motivul, implicit sa iti gasesti locul in lumea asta.
E f greu sa te gandesti asa dimineata, stiu.Dar de putinele ori cand am avut atitudinea asta fata de lume si oameni (pentru ca trebuie sa te lupti ca sa o obtii) mi s-au intamplat niste lucruri exatrordinare, pe care le-as subestima daca le-as numi simple coincidente.
E alegerea ficaruia cred , mai ales cand vorbim de fericire.Poate sunt eu naiva sau infantila, dar vazand ce se intampla acum in jurul meu, imi regasesc parerile intr-o gramada de informatii , deci nu sunt singura care se gandeste asa si asta ma face sa cred ca nu e intamplator .
Si ca sa tremin si eu cu maxima” Please don’t forget how special you are, just like everybody else”.
Hai ca poti, putina energie pozitiva te rog!:))
17 februarie 2010 at 12:58 pm
Ioana, multumesc pentru interventie.
Am un singur comentariu: acest articol al meu nu a aparut din pesimism ci dintr-o interpretare de un realism fara compromis a ceea ce ni se intampla in viata. Stiu ca optimismul muta muntii si de-abia astept primavara, cu bagajul ei de optimism…
5 noiembrie 2010 at 7:55 pm
Salutari. Sunt Ioana, ne-am intalnit la Face a Book. M-am trezit cam tarziu, avand in vedere ca ai postat treaba asta in 2009, dar m-a atras subiectul. e foarte corect ceea ce zici. nu stiu, cred ca ar trebui sa luam ce citim „cum garno salis”. adica totul trebuie interpretat si interiorizat si in functie de valorile proprii, trebuie sa relativizezi. Nu prea ma incanta ideea de „low expectations’. adica – logic, nu? – daca te astepti la putin, vei primi exact cat te astepti sa primesti. Deci… morala? Avand in vedere ca esti mai in varsta decat mine si automat ai mai multa experienta, chiar as fi curioasa sa stiu ce parere ai despre asta si daca intre timp ai mai schimbat perspectiva. Toate cele bune :)
11 noiembrie 2010 at 3:01 pm
@Ioana O: nu, nu mi-am schimbat perspectiva :).
Toata lumea priveste alaturea acestor doua cuvinte („low expectations”) cu groază aproape instinctivă. Ca şi cum ar vedea diavolul. Să nu care cum să fie asociat cumva cu cineva care nu are niciun pic de ambiţie.
Există o zicală care spune că cel mai greu război e cel cu noi inşine. În acest context trebuie interpretat acest „low expectations”. Am văzut atâta nefericire la oamenii, pur şi simplu, îşi setează greşit aşteptările…
Totuşi, îmi dau seama că nu sunt îndeajuns de inteligent sau inspirat încât să pot convinge oamenii de vorba asta. Simt undeva acolo, în adâncuri, că asta e soluţia, dar nu reuşesc să o scot la lumină…
12 noiembrie 2010 at 4:56 pm
Poate ca o solutie ar fi „no expectations”. Nu stiu daca e vorba de inteligenta sau de inspiratie in a convinge oamenii, poate e mai degraba de cum suntem noi construiti (prost as spune) si avem tendinta sa ne setam asteptari, sa visam si sa nu credem pana nu traim, simtim ceva. Ce frumos ar fi sa traim fiecare zi si fiecare moment fara sa ne asteptam la ceva :), sa nu ne facem planuri.